nu am de spus o poveste, desi exista. nu pot efectiv sa scriu despre asta. incerc doar sa descriu un sentiment.
oamenii isi spun mereu in gand "nu mi se poate intampla", dar uite ca se intampla..e ca un film la care plangi, o drama oribila transpusa in viata ta. da. se intampla.
de cateva zile ma trezesc dimineata, dupa cateva ore de somn, cu gandul ca a fost doar un vis. dar imi amintesc fiecare detaliu. iau telefonul si sun: "ce face? cum se simte? a dormit azi-noapte? ajung in jumatate de ora." si plec. nu mai aud muzica din casti. nu-mi mai inspira nimic. e doar ceva ce bazaie acolo. merg ca un robot, fara sa ma uit in stanga sau in dreapta. nimic nu mai prezinta interes. un pachet de tigari si o apa. plata.