am mai spus că nu vreau decât linişte. şi parcă de-a naibii, toată lumea îşi gaseşte de scormonit prin colţuri şi mă trezesc, atunci când mi-e lumea mai dragă, că iar e vraişte şi tre' să fac curăţenie. s-a aşezat fiecare pe câte un colţişor de nerv şi se distrează de mama focului, tropăind cu bocancii în capul meu - că deh, a nins iar şi e frig. da' nu v-aţi fi găsit şi voi de treabă asta vară când toţi purtau şlapi, măcar sa nu rămână urme pe termen îndelungat.. deşi probabil e mai interesant aşa.. ce să mă mulţumească?! măcar de-ar reuşi să nu mă mai scoată din sărite, tare bine ar fi! sună isteric probabil. dar chiar nu mai rezist să încerc să explic lucruri simple unor oameni a căror părere mă interesează. acelaşi lucru mereu şi degeaba. se mai strică placa. sunt dezamăgită, aşa în general. nu tristă sau deprimată. dezamăgită. nu cumva e mai rău aşa?! opriţi-vă. P a u z a . vreau să mă bucur de ceva. vreau sentimentul ăla..
"- mi-e dor de mare. îmi place la mare că eşti curat tot timpul. marea te spală. - şi eşti sărat, nu? te spală şi te sărează. - tu ai fost vreodată la mare? - nu, da' am visat c-am fost. într-o zi mi-a intrat nisip în ochi şi-am plâns toată ziua. - şi când ai intrat în apă ţi-a trecut. - mda..şi am visat o căsută de paie pe plajă, în care o să stau şi iarna si vara. - şi mai e cineva în ea? - suntem numai noi doi. a, şi marea.. - păi şi nu intră apa în căsuţă când e furtună? - nu. când e furtună intram noi în apă şi ne plimbăm prin valuri.."