spital. un loc sinistru cu coridoare reci si miros intepator. oameni tristi, in halate colorate, infirmiere plictisite, pereti galbeni si mobilier antic.
dimineata.intru. caut lifturile. intr-un final le gasesc, pazite cu mare interes de un baiat nu cu mult mai in varsta decat mine, care imi spune pe un ton superior "buna ziua". ii raspund si ma intreaba pe acelasi ton unde merg. "la etajul 6" ii spun. "uitati, scrie pe usa, ore de vizita 15-17" continua el, blocandu`mi trecerea "si nici macar n-aveti permis de insotitor"...ii explic situatia, sperand ca o sa ma lase totusi sa urc. dupa cateva minute de discutii inutile, apare un altul care incepe cu aceeasi poveste. ma enervez si trec de ei lasandu-i sa vorbeasca singuri. il aud pe unul din ei in urma mea "s-o luati pe scari va rog...." si-mi vine sa rad. m-am enervat si-am stat la discutii degeaba, cand puteam sa fac asta de la inceput.
incep sa urc. e frig. scarile astea imi dau un sentiment de cladire parasita. desi e curat, e un aer vechi, statut, ca si cum nu ar mai fi deschis nimeni de ani de zile o fereastra.
at last: am ajuns. "sectia neurochirurgie".

la intoarcere incerc sa iau liftul (nu era niciun paznic sa ma impiedice :)) ). dupa cateva minute de asteptare, cand imi cam pierdusem speranta ca va mai veni (in ideea ca era trecut de ora 17 si poate, daca nu se mai fac vizite nu mai merge nici liftul :|), se opreste si urc. o femeie blonda, slaba, cu o figura acra si plictisita apasa pe buton si incepem sa coboram. se opreste brusc la doi. se deschid usile, apare un infirmier cu o targa si o aud pe doamna din lift: "haideti, jos! pe scari doua etaje ca tre` sa iau targa!". coboram scarile si zambeam de una singura, gandindu-ma la femeia aia, la figura ei trecuta si la tonul autoritar si putin injositor cu care se adresase.
ajung la parter si ies. aer curat. si ger.