"..si daca ma iubesti o sa faci cum te rog.."

"..deci tu asta vrei?"
"asta vreau!"..ei pe naiba! nici macar ea nu credea...
cred ca ne place sa fim masochisti. adoram sa ne scaldam in agonie, sa intram in jocuri ametitoare care nu ne permit sa ne mentinem echilibrul. ne place sa ne doara.. sustinem ca vrem liniste, cand de fapt iubim furtuna...
"..sa nu ne mai vedem. pentru ca, de fiecare data cand te vad, ma doare stomacul si-am emotii ca la examen si mi se-nroseste pielea.." - ceva de genul 'lasa-ma in pace, dar te rog, nu pleca'..
e vorba de situatiile in care ne dam seama de la inceput ca nu e bine, ca va fi un dezastru total, insa preferam sa ne amagim ca nu e asa, doar pentru cateva clipe de (ceea ce avem impresia pe moment ca e) fericire..cand simti si iubire si ura, dar nu iti dai seama care e mai puternica..detesti sentimentul asta, dar daca ajungi ti-l reprimi, care mai e farmecul vietii?! - tocmai asta: lipsa suferintei, a acelui roller coaster din care nu mai poti cobori si care pana la urma ajunge sa-ti faca rau fizic si psihic...
crestem si invatam ca e mai importanta linistea decat cele 5 minute de euforie. pentru ca altfel nu mai reusim sa evoluam. ramanem agatati de jocul copilariei. si nu vorbesc de o iubire controlata, inodora si insipida, ci de una ceva mai matura...
eu inca mai incerc sa gasesc calea de mijloc..pardon, inca ma mai amagesc ca ea exista...